Vizualizari: 42

 

În acest articol dezvolt câteva idei despre:

 

Cum să ne ocupam timpul și cum ne încărcăm pozitiv pentru a ne păstra optimismul și cheful de viață, chiar și în aceste vremuri incredibile, de criză.

 

Timpul parca s-a oprit în loc pentru noi toți, dar și pentru fiecare dintre noi, individual – și pare că viața ne face o defavoare. De fapt, ea ne pune față în față cu noi înșine și cu întrebările sufletului nostru de care am tot fugit până acum, rupând pământul – prin stilul nostru de viață consumerist, prin nerăbdare și concentrarea exclusivă pe exterior și pe viitor.

 

Din spiritualitate am învățat că în orice situație neplăcută există și ceva pozitiv – și iată că pe lângă toată această isterie care este acum la nivel mondial, primim la pachet și partea ei opusă:

LINIȘTEA

 

Acum ni se oferă acel timp și spațiu la nivel mental și emotional, nu numai fizic și material – pentru a merge către interior. Este momentul cel mai potrivit acum, înainte de sărbătorile de Paște să ne curățăm în primul rând mintea, de gândurile și credințele care nu ne mai sunt de folos. Apoi casa…

Acum avem timp să facem tot ceea ce ne doream atunci când atât de ușor spuneam că nu avem timp. Adevărat?

Și nu pot să nu mă întreb cum ar fi oare să facem abstracție de tot ceea ce se întâmplă în lume și să ne onorăm ființa, măcar o oră, în fiecare zi și să ne răspundem la aceste întrebări:

 

Cine sunt eu, cel de acum și cine vreau să fiu mâine?

Care este viața mea acum și cum vreau să fie mâine?

Ce doresc în realitatea mea și la ce renunț?

Ce vreau să îmbunătățesc la mine și cum pot să-i ajut pe ceilalți?

 

* CONCENTREAZĂ-TE PE PREZENT, bucură-te de timpul petrecut cu cei dragi sau cu tine însuti / însăți. Dar planifică și gândește-te un pic și la viitor. Acum ai timp, nu mai fugi de tine… fă pace cu tine…

 

* CONECTEAZĂ-TE CU NATURA, chiar daca ești închis în casă.

Creierul nostru nu face diferența dintre realitate și imaginație.

Știu acest adevăr de câțiva ani de zile, timp în care l-am probat și astfel am atras aproape tot ce mi-am dorit în realitatea mea – în special relații mai bune cu cei dragi și toate călătoriile mele.

Asa că, mai ales dacă ești izolat într-un apartament, îți recomand să te uiți la documentare despre natură și să ‘’călătorești’’ virtual oriunde îți dorești – dă-ți voie, fără limite. Acum poți să mergi oriunde îți zboară mintea.

 

* ASCULTĂ MUZICĂ cu sunetul ploii, tunetelor, cascadelor și trilul păsărilor.

 

* PRIVEȘTE IMAGINI CU PEISAJE SĂLBATICE – te invit să te delectezi și cu alte articole de pe blogul meu, aventură de prin țară și străinătate cu multe fotografii.

Norocoși sunt cei ca mine care trăiesc la sat, în mijlocul naturii, cât și cei care stau la casă și au o grădină. Dar chiar și privind pe geam ne putem bucura de tot ce este mai frumos: flori, păsări, soare și nori, răsărit și apus.

Iar cei care sunt mai aventuroși din fire, tot ca mine, se bucură chiar și de o scurtă plimbare în spatele casei prin câmpul galben, plin de flori de rapiță.

Conectarea cu natura este cheia – este secretul care ne aduce primăvara în suflet și ne limpezește mintea de gândurile rele.

 

* CITEȘTE –  timpul trece greu, așa că poți să comanzi câteva cărți și mai ales, nu uita de cartea mea *Știam că o să vii în alb – confesiuni despre dragoste, durere, viață și care cuprinde 5 îndemnuri spre împlinire.

O găsești pe elefant.ro și pe Amazon, kindle sau paper back în română sau engleză, în orice țară te-ai afla.

 

* URMĂREȘTE  FILME DE AVENTURĂ ȘI COMEDII – râzi cât poți de des pentru că umorul îți oferă starea de bine și te ridică pe o vibrație înaltă.

 

ARUNCĂ UN OCHI ȘI PE ALTE FILME  – îți vorbesc despre înțelegerile mele despre dragoste, relații, viață – posibil să te inspire – nu este deloc întâmplător cu cine ne petrecem noi această perioadă, închiși în casă.

 

Acum avem timp să ne gândim și să înțelegem care este motivul pentru care suntem într-o anumită relație, care este lecția relației respective, ce avem de învățat și care ne este drumul pe mai departe.

Acum, în încheiere recunosc că mi-ar plăcea, chiar mi-ar fi de mare folos să interacționezi cu mine. Să îmi spui printr-un comentariu cum procedezi tu, ce întrebări ai și ti-a plăcut să mă citești și să mă vezi. În acest mod pot să înțeleg că îți este benefic și o să dezvolt această temă:

 

Cum ne menținem pozitivi in izolare 

 

Să fim solidari pentru că noi toți avem nevoie de căldură, de încurajare și susținere – acesta este un test prin care ni se verifică încrederea în viață și în viitor.

 

Îți place activitatea mea?

Atunci te invit la un like, comment & share.

Join my newsletter!😊

 

 

 

error: Content is protected !!

Pin It on Pinterest

Share This

Share this post with your friends!

Shares