Vizualizari: 343

19 mai 2019, 19.00

Sunt în Suceava la o cafenea.
Pentru că am terminat Alfacampul, am venit la gară din timp, știind că am un tren la 20.00. Dar când am ajuns acolo am aflat că trenul meu este abia la 22.00, așa că am căutat o cafenea unde să-mi pot trage un pic sufletul după emoțiile profunde trăite la eveniment.

Am intrat într-un hotel de 3* din împrejurimea gării și am întrebat unde pot să stau vreo 2 ore ca să scriu. Am comandat, spre marea mea surprindere, un Irish Coffee – cafea cu rom, dar și un suc de portocale. Oh, mi-am adus aminte că am savurat ultima cafea de genul acesta cu mulți ani în urmă, pe când eram în vacanță într-o insulă grecească. Și chiar m-am întrebat de ce comand alcool, pentru că eu nu obișnuiesc. 

Dar mi-am răspuns că da, e ok, pentru că mai mult sau mai puțin conștient, sărbătoresc. Tocmai ce realizam cât sunt de recunoscătoare pentru acele câteva zile fabuloase în compania unor oameni minunați. Sufletul meu era plin de gratitudine: avusesem șansa de a pleca de acasă, departe de orașul meu și de a petrece ceva timp într-un loc de lux, cunoscând mulți oameni frumoși și învățând lecții prețioase de la omul pe care îl urmăream de ani de zile, mentorul meu în dezvoltarea personală.

Suceava, locurile vizitate în excursii, hotelul în care am fost cazați, cât și subiectele – dar mai ales felul în care au fost abordate – toate aceste elemente m-au surprins la modul cel mai plăcut. Evenimentul a fost susținut de Pera Novacovici, psiholog, psihoterapeut, trainer, autor, și mai nou, șaman. Abordarea lui a fost una completă pentru fiecare subiect atins, lucru pentru care îl felicit din toată inima. Este prima oară când primesc toate răspunsurile la întrebările mele!

S-a vorbit în mod special despre traume, cele mai multe venite din copilărie, despre înțelegerea și chiar vindecarea lor primind o înțelegere superioară prin accesarea iubirii divine.

 

Pera ne-a adus exemple concrete din viața lui, începând cu faptul că el nu a locuit până la 3 anișori cu părinții lui și nu a beneficiat de afecțiunea acestora, așa după cum un copil mic are nevoie ca de aer. De pe la 4 ani a fost luat și crescut de bunica sa, aceasta oferindu-i din plin iubire și afecțiune, poate chiar în surplus – fapt care l-a dus în extrema cealaltă, la răsfăț.

La 9 ani părinții lui s-au despărțit, iar Pera s-a simțit abandonat de tată. Toată copilăria el a trăit într-o atmosferă plină de certuri, de frică și chiar teroare, iar fantoma acestor momente l-a bântuit până târziu, la maturitate. Dacă tatăl lui se simțea bine, Pera era bine. Daca mama lui se simțea bine, Pera era bine. Daca tatăl său era supărat, băut și cu chef de scandal, mama lui era iritată sau chiar înfricoșată, terorizată, ei bine, atunci Pera nu exista. Părinții lui nu-l observau, Pera era cantitate neglijabilă, nu conta cum se simte el. Așa a rămas el cu multe traume: frica de abandon, de a nu fi suficient de bun, teama de a nu fi acceptat, nedemn de iubire.

La Alfacamp s-a dezbătut pe larg relația cu părinții și cu partenerul de cuplu, punându-se sub lupă unele aspecte pe care le cunoșteam, însă am fost fericită să descopăr noi puncte de vedere. S-a vorbit și despre dependențe și așa am înțeles că dependența este dependență, nu contează care este obiectul ei: alcoolul, jocurile, mâncarea, cumpărăturile, sexul, etc.

Deloc întâmplător, am avut ca și colegă de cameră o tânără doamnă deosebită din multe puncte de vedere, care mi-a mărturisit din primele momente că ea este o persoană alcoolica, de 4 ani în faza de abstinență. O persoană foarte sigură pe ea și pe viața ei, de altfel. Colega mea de cameră ne-a împărtășit tuturor aspectele nebănuite ale acestei dependențe, informații foarte folositoare mie, dar cu siguranță tuturor.
Am avut mai mereu provocări legate de această dependență indirect, prin intermediul oamenilor dragi din viața mea, iar de câțiva ani de zile încercam pe mai multe căi să înțeleg legătura atât de strânsă, în unele cazuri, dintre om și alcool. Abia aici, în Alfacamp, am primit o ploaie de informații și am înțeles adevărata cauză, am acceptat și poate chiar m-am împăcat cu această dependență de care, din păcate, suferă câțiva oameni importanți din viața mea.

Cu siguranță, de aceea am comandat acea cafea cu alcool. Doream să fac un mic experiment pe mine însămi, să verific care-i relația mea cu alcoolul. Eu eram problema? Trebuia oare să fiu eu mai flexibilă, să mă adaptez mediului și oamenilor din jurul meu?
Am luat o gură de Irish Coffee și mi-am spus că-i ok, îmi părea interesantă. Însă la a doua gură mi-am spus că e prea mult alcool pentru mine, simțeam deja cum mi se urcă la cap și-mi dă o senzație de greutate și durere ușoară, neplăcuta. Știam că nu o să mai pot gusta nici măcar o altă picătură, așa că am pus cafeaua departe de mine și m-am bucurat de sucul meu de portocale. Experimentul era unul de succes, aflasem că unele lucruri sunt pentru mine și altele nu. Dar asta nu înseamnă ca eu nu știu să mă bucur uneori de o cană cu vin fiert iarna, de un pahar de bere rece vara, de o gura de vin roșu la un o cină deosebită.

În urma acestui Alfacamp mi-am dat seama că am fost atât de inflexibilă și chiar neînțelegătoare la durerea oamenilor care ”își îneacă amarul în băutura”. Pentru că băutorii de alcool sunt mulți și oriunde în lumea asta mare, iar ei doar așa înțeleg să-și acopere, cumva își bagă sub preș, traumele din copilărie. Durerea sufletelor lor este adeseori de nesuportat, și îi bântuie toată viața dacă nu o înțeleg și nu schimbă ceva.
Mă bucur că am scris acest articol, că am avut puterea să abordez acest subiect.

Am avut și încă am oameni pe care-i iubesc nespus și mă doare sufletul de fiecare data când îi văd că suferă și își ”tratează” greșit și ineficient traumele accesând atât de facil, alcoolul. Poate părea o slăbiciune, dar este o boală care duce la depresie, la o percepție deformată a realității, la exagerare, violență, relații disfuncționale, la pierderea slujbei și a respectului de sine, a sănătății, a familiei, poate chiar la moarte.
Participând la acest eveniment am învățat însă să fiu mai flexibilă, empatica și să am mai multă înțelegere și compasiune. Acum simt că-mi doresc să vin în ajutorul celor care suferă de această dependență. Posibil că în cele din urmă am învățat să-i accept așa cum sunt și, paradoxal să-i iubesc – necondiționat!

Acesta a fost numai unul dintre multele subiecte abordate în Alfacampul de la Suceava,

eveniment care m-a marcat și mi-a dat un nou restart prin înțelegeri și conștientizări, printr-un salt de conștiință.
Mulțumesc Pera Novacovici că ai devenit șaman și ne poți oferii acum informația întreagă.

Multumesc Pera Novacovici că nu ești un om perfect, ci complet!

Ți-a plăcut articolul? Te invit la un like, comment & share!😍

error: Content is protected !!

Pin It on Pinterest

Share This

Share this post with your friends!

Shares