Vizualizari: 45

Am ajuns în Bristol din pură întâmplare.

Dar știm că nimic nu-i întâmplător, nu-i așa?:)

Eram de vreo două luni în U.K., în Anglia mai precis, văzusem împrejurimile locului în care mă stabilisem și mă întrebam ce aș putea să mai explorez nou din specificul englezesc. Cu ajutorul Marelui Protector Google am găsit câteva articole despre principalele atracții turistice ale acestui minunat regat. Așa am înțeles că Bath ar fi unul dintre orașele pe care nu ar trebui să le ratez.

Hm, părea foarte interesant, așa că am intrat pe booking ca să găsesc oferte de cazare. Iar pentru că în ultima mea călătorie camera la hotel a costat destul de mult iar condițiile nu au fost grozave, mi-am pus în cap ca de data aceasta să mă cazez într-un hostel. Pentru prima oară în viața mea.

Și ghici ce, imediat mi-au sărit ochii pe o ofertă foarte atrăgătoare, un hostel – vapor care se afla in Bristol, nu chiar departe de Bath… Oh, eu sunt flexibilă și mi s-a părut atât de altfel si incitant, chiar și doar pentru o noapte, atât cât aveam eu la dispoziție.

În ziua mea liberă am pornit entuziasmată din Oxford, din autogara Gloucester Green. Recomand linia de transport National Express cu care am călătorit de câteva ori, iar serviciile au fost mai mult decât mulțumitoare.

Drumul a fost destul de lung, mai bine de două ore, astfel încât am avut timp să stau de vorbă cu mine însămi și să-mi pun gândurile în ordine. Mi-am făcut notițe și chiar am fost tentată să fac fotografii din mers. Din fericire autocarul rula cu o viteza destul de mare astfel încât a trebuit să stau cuminte și să îmi bucur propriul suflet cu peisaje de vis. Anglia este atât de verde! Aha, de aceea mă îmbie pe mine să îi cotrobăi toate cotloanele…:)

Dar să revenim la povestea orașului-port Bristol.

Am ajuns în autogară și am întrebat care-i direcția către port.

Bineînțeles că m-am rătăcit. Însă nu a fost nimic rău în asta pentru că am descoperit centrul orașului și am făcut shopping. Eh, nu sunt eu femeia cea mai interesată de acest ‘sport’, însă cu ocazia aceasta mi-am achiziționat câteva articole vestimentare de care chiar aveam nevoie, și chiar la prețuri mai mult decât accesibile. Iată că astfel am și câteva suveniruri din călătoria mea, încă din primele minute petrecute în Bristol.

 

Am umblat de colo colo prin centrul plin de magazine și mi-am cumpărat chiar și un capac pentru obiectivul meu foto de peisaj. Este prețios pentru că este din Bristol, nu-i așa?

În cele din urmă, după vreo două-trei ore, am ajuns în port.

Aici am avut parte de o altă nedumerire, erau atât de multe vapoare. M-am uitat pe google map ca să-l găsesc pe al meu dar mi-a fost imposibil să-l localizez. Găsește Nicoleto acul în carul cu fân. Am întrebat eu câțiva oameni, dar nu auziseră de el.

Atunci mi-am spus că ar trebui să mă relaxez și să îmi continui senină plimbarea în acea zi formidabilă cu soare… Aveam timp destul la dispoziție să hoinăresc și să găsesc mai târziu locul meu de cazare. Asta în pofida faptului că rucsacul în care aveam echipamentul foto și câteva schimburi, atârna destul de greu pe umerii mei, plus cumpărăturile.

Am avut încredere ca de obicei în intuiția mea, iar vreo oră mai târziu am întrebat o doamnă care servea la un mic restaurant dacă știe de vaporul meu. Așa l-am găsit, era la doar câțiva metri de mine.

Kyle Blue – Bristol Harbour Luxury Hostel Boat

  

 

Un loc minunat în care am petrecut o seară frumoasă, alături de oameni interesanți de la care am cules informații despre această civilizație încă nouă pentru mine.

Mi s-a oferit o cameră cu 5 paturi.

Oh, exact ca într-o tabără, nu-i așa? Mi-am retrăit copilăria. Dar măcar am fost singură și m-am odihnit foarte bine. Asta până pe la 5 dimineața când m-au trezit pescărușii înaintea alarmei de pe telefon… 🙂

Plimbarea de seară

A doua zi după prânz am făcut câteva fotografii și astfel mi-am luat la revedere de la acest loc superb care merită cu siguranță vizitat.

  

  

 

Am încercat și drumuri nebătute de turiști și am găsit ghici ce…

Love

 

Am văzut și orașul Bath spre norocul meu pentru că l-am traversat cu autocarul atât la dus cât și la întors. Maybe is my next destination… 🙂

Ți-a plăcut articolul meu? Atunci lasă un comment, like and share with friends!😍

 

 

error: Content is protected !!

Pin It on Pinterest

Share This

Share this post with your friends!

Shares