Vizualizari: 42

Traversam acum o săptămână în urmă, îngândurată, centrul orașului Wiener Neustadt din Austria. 

Doar ce încheiasem cu câteva minute înainte căsătoria și îmi spuneam că nimic nu a fost în zadar. Că amândoi, atât prin iubire cât și prin suferință, am învățat multe lecții prin această scurtă experiență și am devenit mai înțelepți. Am păstrat un singur lucru din această căsătorie, numele. Iar pentru asta i-am mulțumit domnului Nussthaler, spunându-i că o să-l port în continuare cu mândrie și recunoștință.

Și eram așa, gânditoare, când o tânără m-a abordat din mers:
”Möchtest du mehr über deine Aura zu wissen?”
M-a întrebat dacă vreau să știu mai multe despre aura mea, câmpul meu energetic.

Voia să mă aibă de clientă, dar nu m-a prins.

Însă m-au prins următoarele ei vorbe, care mi-au rămas tot restul zilei în minte:
”Zwei Männer lieben dich…”
Adică, pe tine te iubesc doi bărbați…

Waw, chiar așa? Dar drag univers, m-ai făcut curioasă. Fii mai clar și dă-mi mai multe detalii, te rog… Sau, mai bine, fă-mi o medie a calităților celor doi bărbați și trimite-i la mine într-unul singur. Doar unul, dar care să mă iubească cu adevărat și pentru tot restul vieții mele.

Ți-am povestit acestă întâmplare, ca să îți pot vorbi despre împoticnirile și blocajele mentale care ne încarcă cu energie negativă atunci când nu renunțăm din toată inima la ceea ce nu mai avem nevoie.

Vreau să ne aducem aminte că noi alegem propria interpretare a evenimentelor din viața noastră. Lăsăm noi oare ca totul să vină natural și de la sine, fără să forțăm lucrurile și oamenii din jurul nostru? Lăsăm noi viața să curgă frumos, ca un râu învolburat și total liniștit, alteori? Sau îi blocăm evoluția, agățându-ne cu disperare de oameni și lucruri atunci când nu mai este cazul? Ne transformăm noi oare, conștient sau inconștient, acea curgere lină a râului, a vieții noastre, într-o mlaștină?

Să alegem noi o viziune plină de resentimente, judecată, critică, dispreț, superioritate, asupra  persoanei care ne-a fost alături un timp, persoană cu care am trăit și bune și rele, și asta doar pentru că drumurile se despart acum? Sau să alegem să fim recunoscători pentru că oricum nimic nu-i întâmplător pe lumea asta? Să realizam că am avut nevoie de experiența aceea de viață ca să devenit mai răbdători și chiar dacă pare ciudat, mai deschiși în inimă. Doar așa ne-am dat seama că toate trăirile și emoțiile noastre, pozitive sau negative, sunt bune și că ele ne conduc chiar către cunoașterea noastră interioară.

Așa am ales eu să ies din acestă relație, în Iubire: cu sufletul larg deschis și complet recunoscătoare pentru tot ceea ce mi s-a revelat ca și conștientizare, și oferit fizic și material, în cadrul ei inconfundabil și autentic. Semnând actele de divorț în acea zi, am pus punct și am luat-o de la capăt. M-am întors complet către mine, către viața mea, concentrându-mă pe ceea ce-mi bucură sufletul și îmi aduce creșterea potențialului meu de dezvoltare personală: emoțional, sentimental, mental, spiritual.

Și tocmai de aceea am sărbătorit, singură, în interiorul sufletului meu, încheierea acelui capitol din viața mea, simțindu-mă astfel mai liberă ca niciodată. Așa am realizat că, de fapt, limitările mele nici nu au existat vreodată cu adevărat, că limitările nu sunt reale. Și am decis și am început să mă las sa fiu eu așa cum sunt, doar să exist. Să mă bucur, de tot și toate. Promițându-mi solemn mie însămi că nu o să mă mai critic, nu o să mă mai judec și nu o să mă mai învinovățesc. Și nici nu o să-mi mai consum energia inutil încercând să fiu așa cum ceilalți se așteaptă ca eu să fiu.

Se spune că atunci când te abandonezi vieții, la rândul ei ți se abandonează și-ți cade la picioare, aducându-ți tot ce e mai bun și mai folositor ție.

Astfel încât după acea zi specială, am ales să mă răsfăț vizitând un loc drag mie, lacul Neufeld  din Austria. Aveam rezervare într-un hotel și mare mi-a fost surpriza când, urcând scara în drum spre camera, am dat peste tablourile mele pe care le expusesem acolo cu aproape trei ani în urmă.

În acel moment, acum trei ani, eram începătoare în fotografie, iar aceste exponate sunt printre primele fotografii ale mele: pure, neprelucrate. Sunt încântată acum să-mi reamintesc că, deși eu nu cunoșteam aproape pe nimeni în Austria, eram doar de câteva luni acolo, totuși eu, cea de atunci, am călcat pragul acelui hotel de pe malul lacului și l-am abordat în persoană pe patronul hotelului. Și am făcut-o așa după cum știam eu să fac atunci, adică trei cuvinte în germană și trei în engleză.

Apoi am ajuns în camera mea și am dat peste o nouă surpriză, priveliștea minunată…

A doua zi am ieșit într-o explorare a locului pe care îl știam bine, iar lacul era înghețat…

 

Am întâlnit câțiva băieți curajoși din Viena, pasionați de pescuit și care dormeau în cort…

 

 

Priveam păsările printr-un gard de sârmă și îmi spuneam că mi-ar plăcea să fiu acolo, printre ele…

Iar universul mi-a îndeplinit dorința și de data aceasta, am auzit în secunda următoare un domn care mă chema înăuntru…

Păsările erau liniștite, însă până când acel domn le arunca de mâncare….

 

Atunci deveneau ‘crazy birds’…

 

 

Vedem în afara noastră, în mediul nostru imediat înconjurător, oameni și situații, ceea ce avem noi în interiorul nostru. Exteriorul ne reflectă doar interiorul, fiind oglinda noastră fidelă.

Cu toții avem probleme, lipsuri, neajunsuri. Și totuși, haideți să alegem ca toată energia și vitalitatea noastră să se ducă către lucrurile frumoase din viața noastră, către cele pentru care suntem noi recunoscători.

Să ne bucurăm cu și de oamenii pe care îi avem lângă noi și să nu ne întristăm din cauza acelora pe care nu îi avem lângă noi. Să ne bucurăm de lucrurile pe care le avem: un job, o locuință, o mașina sau o bicicletă. Și nu să ne plângem de lucrurile pe care încă nu le avem, mai ales că doar de noi ține să le atragem. Dar ca să facem loc noului, trebuie să renunțăm la vechi, știai? Și din toată inima.

Haideti să ascultăm și să urmăm chemarea copilul interior, să ne lăsăm pe mâna lui uneori pentru că doar așa ne păstram puritatea, joaca, încântarea, nejudecata, spontaneitatea, bucuria. Să alegem conștient să trăim la momentul prezent, să fim în Aici și Acum. Cu siguranță e bine să ne planificăm pe larg viața, dar putem  lăsa loc și de surprize.
Noi îi dăm putere vieții, noi suntem creatorii ei și îi dictăm cum să fie.
Deci, ce alegem: evoluție sau stagnare? În relații, situații și locuri care nu ne mai împlinesc și nu ne mai pun în valoare?

Tu ai citit cartea mea, *Știam că o să vii în alb? Dacă nu, aici o găsești:

Dacă ți-a plăcut acest articol, lasă un comentariu si distribuie în rețelele sociale. Like & Share to friends 🙂

error: Content is protected !!

Pin It on Pinterest

Share This

Share this post with your friends!

Shares