Vizualizari: 211

Se pare că am avut nevoie de un an de zile ca să-mi integrez emoțiile profund trăite în acest loc uitat de timp.

Acum ele s-au așezat cumințele și de-a pururea în suflet și o să scriu o continuare a experienței mele în Transilvania

Poți vedea multe fotografii și lectura prima parte a poveștii aici.

O să-ți destăinui tainele prin scriere, dar și prin fotografie – se întâmplă adeseori ca aceasta să-mi fie limba cea mai grăitoare.

Anul trecut am ales să-mi petrec jumătate din luna mai, implicit ziua de naștere, pe drumuri și-n mijlocul țării.

Cu trenul am ajuns la Sighișoara și apoi l-am însoțit în satul și în casa lui pe meșterul pâslar care mă aștepta ca să lucrez la el ca și voluntar timp de două săptămâni.

Acesta este un om foarte credincios, religios, care a petrecut un an întreg la o mânăstire, și care anul trecut mi-a făcut cunoscut micul lui paradis. Începând de la meșteșugul său și până la vizitele în casele vecinilor, prietenilor și chiar rudelor sale. Mi-a prezentat atât cât s-a putut, împrejurimile și modul de viață în locul său de baștină.

Am fost tratată regește, iată micul meu dejun într-una din zile:

Pâine – de casă, proaspătă, prăjită și unsă bine cu unt, gem de căpșuni – preparat în casă, brânză și iaurt din lapte de la bivolițele pe care le salutam în fiecare seară când veneau de la păscut și o cafea cu frișcă naturală – tot de casă.

Cu tacâmuri de argint pe-o buturugă în curte, ascultând trilul păsărilor… 🙂

Cu sufletul încă puternic impregnat în emoția acelor zile memorabile, îți prezint astăzi o parte din trăiri prin vizita mea la unul dintre locurile importante din zonă, Biserica fortificată din satul Biertan.

Am vizionat în trecere, prin geamul mașinii, acest sat de câteva ori și mi-a părut rupt din vremurile noastre, mi-a adus aminte de copilărie.

Eu am crescut la oraș, însă mergeam adeseori la străbunici la țară. Mi-a rămas în amintire viața simplă în colbul satului și acele vremuri în care omul se mulțumea cu atât de puțin și era fericit.

Biertan am învățat să pronunț de la oamenii locului, cu un accent căzut într-o parte, și îl rostesc acum cu mândria celui care a fost acolo și l-a explorat. Satul Biertan este una dintre primele așezări săsești din Transilvania, cu atestare documentară ce datează din 1243.
Sașii care au venit din zona Rinului prin secolele XII-XIV, erau liberi să-și practice meseriile pe care le cunoșteau. Bărbații mânuiau bine securea, fierăstrăul, modelau piatra și lutul, lucrau pământul și cultivau viță de vie, pomi fructiferi și creșteau animale. Femeile știau să toarcă, să țeasă, lucrau croitorie și găteau bine. Se spune că erau în stare să pregătească o masă din puține ingrediente.

Biserica este un amplu edificiu gotic cu elemente renascentiste și baroc, una dintre cele mai mari biserici sătești din Transilvania.

Se spune că la un moment dat își făceau apariția barbarii turci și tătari care distrugeau totul în calea lor. Pentru a se apăra, sașii au început să-și fortifice bisericile, construind ziduri întărite și turnuri. 

Biserica din Biertan are 3 ZIDURI cărora le corespund 3 curți interioare. Există Turnul cu ceas, Turnul catolic, Primăria, Mausoleul, Clopotnița și Turnul-poartă exterior, cât și Turnul Slăninii. Acesta din urmă era un loc aerisit și răcoros în care familiile își aduceau slănina spre păstrare, sub o evidență strictă.

Pe aceste meleaguri am auzit pentru prima oară despre calfele călătoare, iar spre încântarea mea chiar am cunoscut pe una dintre ele, un tânăr tâmplar.


Calfă călătoare este cel care pleacă prin lume să învețe o meserie și să-și facă un rost în viață. Dar nu oricine, ci doar acela care are până în 30 de ani, este necăsătorit și fără copii sau alte îndatoriri.
Acesta se obligă să respecte regulile breslei în care intră, printre care aceea de a purta costumul tradițional.

Este foarte interesant faptul că tânărul pleacă de acasă pentru 3 ani și nu are voie să revină în ținutul natal la mai puțin de 50 km, în acest interval de timp. De asemenea, nu îi este permis să folosească telefonul mobil, transportul în comun și nici nu are voie să rămână mai mult de 3 luni într-un singur loc – tocmai pentru a învăța meserie de la câți mai mulți meșteri și a deveni și el unul, la final.  
    Iar acum iată o poveste cu tâlc care mi-a plăcut foarte mult. 
Exista aici o închisoare matrimonială. Ce este asta?

O cameră în care cei doi soți care doreau să divorțeze erau închiși până se împăcau. Erau obligați să folosească același pat, aceeași masă, același scaun, aceeași farfurie și aceeași lingură. Erau nevoiți să împartă totul și sa comunice permanent numai ei doi. Fără copii și treburile lor obișnuite, deci nicio grijă. Dar chiar și așa, era o rușine să se ajungă acolo, iar cele mai multe cupluri se împăcau încă de acasă.

Ar fi o metodă excelentă de aplicat și astăzi, nu-i așa?😉
Recomandarea mea este ca atunci când te afli în această zonă a țării,

vizitezi neapărat situl UNESCO Biertan –  una dintre cele mai frumoase localități din Transilvania.

Vei găsi aici „Lada de Breaslă”, bibliotecă și punct de informare turistică deopotrivă.
Îți mulțumesc că m-ai însoțit în călătorie.

Ți-a plăcut articolul? Ești invitatul meu la un like, comment & share!😘

 

 

error: Content is protected !!

Pin It on Pinterest

Share This

Share this post with your friends!

Shares