Vizualizari: 220

Într-o dimineață a acestei primăveri am reușit să evadez împreună cu alți oameni frumoși, din cimentul orașului într-o nouă aventură în natură.

Ne-am îndesat grijile într-o tolbă imaginară și le-am aruncat la marginea Constanței, apoi ne-am relaxat complet și ne-am lăsat călăuziți impecabil de:

 http://www.iesiriinnatura.ro/

Destinația noastră a fost Parcul Național Măcin, arie naturală din nordul Dobrogei care cuprinde cei mai vechi munți ai țării și o diversitate floristică și faunistică.

Excursia a avut loc in martie anul acesta și, deloc întâmplător, am început-o cu o oprire in localitatea Cerna.

Aici se află Casa Memorială „Panait Cerna”, o casă simplă, țărănească. Astăzi este muzeu județean – expoziție memorialistică cu datele bibliografice ale poetului, reproduceri după fotografii, documente, acte de stare civilă și de studii, ediții ale operei poetice, referințe critice. 

Gârlele și-ncep fanfara,

Și, pornind șuvoi,

Strigă-n lume: primăvara

A sosit la noi!

Ah, ce dulce e povara

Mugurilor noi!

Primăvara, primăvara

A sosit la noi… 

Cântec de martie, de Panait Cerna 

 

 

O șopârlă, floricele, mărțișor??!

  

În pădure după fragi și mure… 

Oh, cred că am încurcat sezonul pentru că am găsit ghiocei, viorele, brândușe

     

Chiar și un grup de bicicliști

Am stat de vorbă cu ei și am aflat că se pregătesc pentru un eveniment interesant, demn de urmărit:

https://www.facebook.com/MacinMF/

     

Noi, iubitorii de simplitate, aer curat și natură

Un copac zâmbăreț pe care, evident, eu l-am îmbrățișat… ☺️

      

Visând, cei doi îndrăgostiți

Tot repetau în suflet cântul;

Atunci, din fundul văii, vântul,

Văzând cât sunt de fericiți,

S-a strecurat în crengi tiptil,

Mișca un ram, zâmbea în soare,

Și-i îngropa sub colb de floare,

C-un râs zburdalnic de copil

April, de Panait Cerna

   

 

Trecere oprită

Pentru noi, crezi…?🤪

   

Cum să ratăm așa priveliște??!

     

Din păcate pentru cei mai mulți care sunt prinși în roata vieții între servici și casă, viața le scapă printre degete… 

 

„Carpe diem, quam minimum credula postero” 

Horațiu, „Ode”, I, 2, 8

„Bucură-te de ziua de azi și încrede-te prea puțin în cea de mâine”.

Îndemn de a trăi intens clipa prezentă, singura certă.

Pe noi ne-a copleșit la propriu, măreția acestei lumi.

Noi suntem cei răsfățați de soartă, care știu să se oprească și să privească. Să simtă viața și să-i urmeze cursul natural, lin și cu bucurie în suflet.

Am încheiat excursia într-un decor de poveste, un apus colorat sub Copacul lui Bezergheanu:

https://www.facebook.com/mircea.bezergheanu

Ce spui, ai destule motive ca să mergi cu noi într-o nouă aventură în natură? Cum ar fi oare să facem alte descoperiri, împreună?

A DESCOPERÍ  = a lipsi de ceea ce acoperă lăsând să se vadă / A scoate la iveală (căutând sau din întâmplare); a găsi; a afla / A face pentru prima dată / A arăta așa cum este; a da pe față / A face cunoscut publicului larg; a destăinui; a dezvălui; a divulga, a revela.

Eu mulțumesc vieții pentru acea zi de răsfăț prin conectarea cu natura și oamenii ei frumoși.

Ce fac acum? Fotografie de portret, familie și tot felul de evenimente. Vrei să-mi propui o colaborare, să-mi dai o sugestie sau să-mi mulțumești că ai găsit informații ajutătoare pe site? Scrie-mi!

Ți-a plăcut articolul? Ești invitatul meu la un like, comment & share!😍

 

 

 

 

 

 

 

 

 

error: Content is protected !!

Pin It on Pinterest

Share This

Share this post with your friends!

Shares