Foto credit: Nicoleta Nussthaler

Vizualizari: 101

Priveam fascinată de ore întregi lipită de fereastra vagonului, în timp ce trenul mă plimba unduios pe meleaguri verzi, îndepărtate. Eram puțin obosită, dar și entuziasmată pentru că mai erau doar câteva minute și ajungeam la destinație. Mă întrebam foarte curioasă cum o să fie oare acolo.
Și exact în acel moment mi-a apărut din senin o imagine care mi-a tăiat brusc răsuflarea. Printre dealurile împădurite și învăluite în splendoarea culorilor apusului care-mi treceau în fuga prin fața ochilor, mi se arăta acum semeață Cetatea medievală Sighișoara, cu turnurile ei vestite ce-o împodobesc ca o beteală diafană.

Părea suspendată în aer, deasupra a tot și toate, piesa magică care completa impecabil, dar și cumva dramatic, decorul. M-a sedus astfel, pe vecie. Am simțit că intru într-un alt timp și spațiu, în irealitate – bâjbâia mintea mea neputincioasă. Iar această lume a timpului etern m-a învăluit așa cum face un hoț cu prada sa, capturându-mi în totalitate sufletul pentru două săptămâni, timp în care am experimentat atât noul, cât și vechiul în cele ce urmează să-ți povestesc.

Doream de ceva vreme să călătoresc mult, departe și cu bani puțini, așa că mi-am zis că e timpul să merg ca voluntar prin lume.
Mai multe informații despre voluntariat, poți afla aici: /si-tu-vrei-sa-calatoresti-mult-departe-si-cu-bani-putini/

Era natural să încep cu țara mea frumoasă, nu-i așa?
Mai plecasem eu în călătorii, însă de data aceasta era altfel. Nu mai era vorba de un concediu sau de-o tură foto.

Pe site-ul de voluntariat găsisem multe oferte și timp de câteva săptămâni nu am știut pe care să o aleg. Am trimis emailuri și am primit cereri de la gazdele care aveau nevoie de ajutor. Era ceva atât de nou pentru mine, evident că eram entuziasmată.
Prin acest program poți să mergi ca voluntar, adică să muncești 4-5 ore pe zi în schimbul cazării și a meselor gratuite la hosteluri, ferme, la mici meșteșugari ori chiar la oameni acasă.

Într-un final aveam două oferte preferate: să ajut la recepția unui hostel în Brașov, însă proprietara, o tânără foarte deschisă și amabilă, mi-a pus în vedere că este multă zarvă în prima parte a zilei, atunci când eram liberă și aveam nevoie de liniște ca să-mi editez fotografiile și textele. Din acest motiv și nu numai, a doua ofertă părea cea potrivită: să ajut un domn meșteșugar într-un sat, pe lângă Sibiu.
Oh, Transilvania mă aștepta.

Trenul s-a oprit, iar mă simțeam pierdută. Aveam emoții, însă am coborât hotărâtă și am privit în jur. L-am întâlnit pe meșter și am făcut cunoștință, apoi am plecat mai departe spre satul respectiv.
Trebuie să recunosc că-ți trebuie ceva deschidere și curaj ca să pornești la drum cu un om aproape necunoscut în mașina lui, către casa lui. Daaa, dar este foarte sănătoasă această ieșire din zona de confort. Doar așa creștem, evoluăm.

Am ajuns în cele din urmă în satul pe care-l vizionasem ca la cinematograf cu o zi mai devreme, pe google streetview. Acum mă minunam de tot ce cuprindea vederea mea, dar mai ales de faptul căeram acolo, în acel acolo care cu o zi mai devreme, era doar un vis. Dar iată că noi, oamenii, putem realiza tot ce ne punem în minte.
Simțeam iar, acum însă fără teamă, că pierd controlul și că dispar treptat din realitatea mea, transpunându-mă în poveste.
Prima imagine pe care am suprins-o atunci când mașina s-a oprit, iar eu curioasă mă întrebam cum este înăuntru…

Am intrat pe poartă împreună cu meșteșugarul.
Oh, mare surpriză pentru mine! Curtea era vraiște, exact ca după război. Vreo trei mormane imense cu pietriș, iar altul mai înalt decât mine, cu cărămidă. O fântână frumoasă, dar și zeci de unelte care stăteau sprijinite de pereții casei, așteptând parcă doar să ruginească. Această dezordine m-a speriat, mintea care-i superficială se lua după aparențe și-mi spunea că tot așa va fi și interiorul casei.
El a coborât bagajele din portbagaj și mi-a arătat curtenitor drumul către camera mea. Surpriză mare iarăși, pentru că aceasta era foarte drăguța! Prima impresie, pentru că m-am uitat în colțurile camerei și m-am înspăimântat. Erau păianjeni de toate culorile și formele, ca într-o casă părăsită. Oh, iar eu mi-s arahnofobă. Crezi că am dormit singură în noaptea aceea??! Nicidecum! Ci împreună cu toți acei păianjeni care se holbau insistent la mine și cu încă vreo 300 de cărți religioase. Știam de săptămânile anterioare, timp în care comunicasem mult cu meșterul, că el este foarte credincios. Chiar a trăit timp de un an la o mânăstire ca frate creștin, retrăgându-se doar pentru a-și îngriji mama și mătușa, până când acestea au trecut nu de mult, în Lumină.
Iată camera mea… să-ți mai spun că singurul lucru de care am avut stringentă nevoie a doua zi a fost, aspiratorul? 😅

Însă zilele următoare m-am simțit ca într-un hotel de 4*. Și i-am spus și lui asta, fericită.
Am aflat multe povești de la el, printre care și faptul că patul este construit de el cu un prieten, și chiar din bârnele unei șure.
Câteva obiecte devenite decorațiuni pe un perete, roți pe care presupun că în vechime le foloseau țăranii la câmp. Ți-am zis oare că meșterul nostru iubește tot ce este natural, ca de exemplu lemnul nevopsit, cărămida și lutul??!

Timp de două săptămâni m-a vegheat, la capătul patului imens în care m-am simțit de-a dreptul ca o prințesă răsfățată, chiar Lampa lui Aladin, da? Magia este reală, de atunci toate dorințele au început să mi se îndeplinească

Un pitic atât de mic făcea baie într-un ibric… nu chiar ibric, dar sigur într-un ciubăr.
Rustic, suntem la țară... Nicoleto, la ce te așteptai??! 😜


Așa m-am îmbăiat, călcând zilnic în picioare covorul splendid, lucrat manual. Îmi cer scuze, cineva a muncit cel puțin câteva zile pentru realizarea lui. Și mulțumesc, a fost o onoare.
Dar să nu uit principalul…
Meșterul și meșteșugul său popular. L-am ajutat, chiar dacă nu atât de mult pe cât mi-aș fi dorit, să pâslească. Ceee, nu știi ce înseamnă asta? Ei bine, nici eu nu auzisem de termenul acesta până atunci. Pâslitul este procedeul prin care lâna este transformată în pâslă.
Iată câteva obiecte realizate de meșterul nostru.


Și bineînțeles, colorații preferați ai mei…

Acum scuză-mă, chiar nu vreau să-ți dau papucii, însă mai multe despre meșter, meșteșug și tot ceea ce am trăit în prima mea experiență ca voluntar, vei găsi în partea a doua a articolului, care va apărea cât de curând.
Până atunci îți mulțumesc că mă citești și mă însoțești în călătorie!
                                Partea a II-a aici                                         

Dacă ți-a plăcut acest articol, lasă un comentariu si distribuie în rețelele sociale. Like & Share to friends 🙂

error: Content is protected !!

Pin It on Pinterest

Share This

Share this post with your friends!

Shares